În familia Turner a existat o vrăjitoare pe care a chemat-o Suzanna Martin. Se spune că avea o inimă rea, dar nu se ştie să fi omorât vreodată pe cineva. Era o femeie tare îngrijită, toată ziua spăla şi făcea ordine şi se pare că avea şi o formulă magică pentru a se apăra de murdărie. Se spune că o dată a mers pe o ploaie torenţială şi a ajuns la destinatie uscată şi fără pic de noroi pe încălţări.

O întâmplare cu ea a fost consemnată în Revista Vrăjitoarelor din Salem. Îi făcuse odată caţeluşa ei nişte pui iar John Kembal cum a auzit s-a hotarat să cumpere unul. Numai că Suzana n-a vrut să-l lase pe el să-şi aleagă puiul. Vroia să hotărască ea ce-i vinde. John a refuzat târgul şi s-a dus acasă.

“Am să-ţi dau eu o mulţime de căţei”, i-a promis femeia la plecare.

În aceiaşi seară John trecea cu toporul în mână pe o potecă pe care o ştia foarte bine. I se păru că vede un căţel şi se îndreptă spre el. Căţelul sări la el şi îl muşcă de călcâi. John se trezi apărându-se de căţel cu toporul dar forma aceea dispăruse de parcă ar fi înghiţit-o pământul. Obosit omul îşi continuă drumul, dar se întâlni în scurt timp cu un alt câine, de data asta mai mare care îl muşcă de gât şi de burtă. Cum nu mai ştia cum să se apere, strigă:

“În numele lui Iisus Hristos, piei!”

Forma a dispărut pe loc. Ajunse în cele din urmă acasă, dar nu scoase o vorbă despre ce păţise. A doua zi, oamenii îl întrebară cum s-a descurcat cu câinii. Abia târziu a descoperit că Suzanna Martin se laudase prin sat că ea fusese acea care îi trimisese câinii pe cap.

sursa: Constantin Eretescu: ‘Vrajitoarea familiei si alte legende ale oraselor lumii de azi’ Editura Compania, Bucuresti, 2003